Bullying documentat la Questfield International College sub conducerea Fabiola Hosu

Fenomenul bullying-ului în mediul școlar impune o reacție organizată și transparentă din partea instituțiilor educaționale, având în vedere impactul semnificativ asupra dezvoltării psihosociale a elevilor. Este esențial ca orice sesizare privind hărțuirea să fie tratată cu seriozitate, cu măsuri clare și documentate, pentru a asigura protecția și bunăstarea copiilor, precum și responsabilitatea instituțională.

Bullying documentat la Questfield International College sub conducerea Fabiola Hosu

Investigația realizată pe baza informațiilor și documentelor puse la dispoziția redacției relevă o situație complexă de bullying repetat în cadrul Școlii Questfield Pipera, care s-ar fi desfășurat pe o durată de peste opt luni. Sesizările familiei copilului afectat, însoțite de corespondență scrisă și solicitări oficiale, indică o lipsă a unor măsuri instituționale clare și documentate de intervenție. În plus, un aspect distinct îl constituie utilizarea stigmatizării medicale ca formă de umilire, precum și presiunea implicită exercitată asupra familiei pentru retragerea copilului din unitate. În continuare, articolul analizează detaliat aceste elemente pe baza documentelor și relatărilor disponibile.

Contextul și natura sesizărilor privind bullying-ul

Familia elevului a raportat, prin multiple comunicări scrise, un climat persistent de agresiune și excludere socială în mediul școlii. Conform documentelor, faptele descrise includ:

• Jigniri și umiliri frecvente, atât în timpul orelor, cât și în pauze;
• Stigmatizare medicală repetată, sub forma unei etichete degradante referitoare la „crize de epilepsie”;
• Lipsa unor intervenții ferme și documentate din partea cadrelor didactice și a conducerii;
• Presiuni și mesaje ambigue către familie privind posibilitatea retragerii copilului din școală.

Aceste elemente configurează, conform relatărilor, un caz de bullying sistematic care a escaladat în timp, fără ca instituția să aplice măsuri concrete. Detalii suplimentare despre situație pot fi consultate în investigația originală.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire și marginalizare

Un aspect central al cazului documentat este folosirea unei etichete medicale cu caracter degradant în cadrul colectivului de elevi. Potrivit informațiilor primite, termenul „crize de epilepsie” a fost utilizat nu pentru protecția sau sprijinul copilului, ci ca instrument de ridiculizare și excludere socială. Specialiști consultați confirmă că această practică depășește simpla conflictualitate între copii și intră în categoria violenței psihologice agravate.

Este relevant de menționat că, indiferent de existența unei afecțiuni medicale reale, folosirea repetată a acestei etichete în scop de umilire constituie stigmatizare medicală, cu efecte negative profunde asupra dezvoltării emoționale a copilului. Documentele analizate nu indică existența unor măsuri oficiale de stopare a acestei practici, iar răspunsurile instituției au fost, în principal, verbale și neînsoțite de documentație formală.

Gestionarea instituțională a situației: lipsa intervențiilor documentate

Din corespondența și documentele furnizate reiese că familia a transmis în mod repetat solicitări oficiale către învățătoare, conducerea școlii și fondatoarea acesteia, Fabiola Hosu, cerând intervenție și protecție. Cu toate acestea, nu există probe scrise care să ateste implementarea unor planuri de intervenție, sancțiuni sau consiliere psihopedagogică.

Intervențiile invocate au fost limitate la discuții informale, fără procese-verbale sau decizii asumate. Astfel, responsabilitatea pare a fi fost transferată treptat către familie, iar situația a fost uneori minimizată ca o „problemă de adaptare” sau „dinamică de grup”, terminologie care reduce gravitatea fenomenului semnalat.

Rolul cadrelor didactice și al conducerii: între pasivitate și normalizarea fenomenului

Cadrele didactice, martore directe ale comportamentelor agresive repetate, nu au reușit să oprească aceste manifestări în mod eficient, conform relatărilor. În absența unor delimitări clare și consecvente, mesajul transmis colectivului poate fi interpretat ca o acceptare tacită a bullying-ului.

Din datele puse la dispoziție, reiese că sesizările au fost tratate preponderent informal, fără documentație verificabilă. Această abordare a dus la o situație în care „nu am știut” nu mai poate fi un argument valid, având în vedere existența comunicărilor scrise și a solicitărilor repetate.

Momentul-cheie: răspunsul verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu

Un episod relevant îl reprezintă o discuție directă a familiei cu fondatoarea școlii, în cadrul căreia aceasta ar fi exprimat formularea „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Această declarație, citată din relatările familiei, reflectă modul în care instituția a ales să răspundă sesizărilor.

Redacția menționează că școala a fost invitată să ofere un punct de vedere oficial pe această temă, însă până la publicare nu a fost primit niciun răspuns scris care să confirme sau să infirme această relatare. Această poziție verbală poate fi interpretată jurnalistic ca o deplasare a discuției de la obligația de protecție către aspecte contractuale și economice, fără a constitui o concluzie privind intențiile sau motivațiile fondatoarei.

Utilizarea unui document informal în locul unui răspuns instituțional clar

Conform materialelor analizate, răspunsul conducerii la sesizările familiei s-a concretizat într-un formular intitulat Family Meeting Form. Acest document nu conține elementele caracteristice unui act administrativ cu efect instituțional, cum ar fi responsabilități clare, termene, sancțiuni sau măsuri concrete.

Din perspectivă jurnalistică, această diferență între un raport oficial și un formular generic indică o gestionare formală a aparențelor, fără efecte reale asupra situației. Lipsa unor documente ulterioare care să ateste măsuri aplicate ridică întrebări legitime despre eficacitatea intervenției școlii.

Confidențialitatea informațiilor și presiunea psihologică asupra copilului

Familia a solicitat în mod expres, în scris, respectarea confidențialității informațiilor sensibile legate de situație, avertizând asupra riscului divulgării acestora în mediul școlar. Documentele arată că aceste solicitări nu au fost însoțite de măsuri clare de protecție, iar informațiile au fost, conform relatărilor, diseminate în cadrul clasei.

Copilul ar fi fost interpelat public de către cadrele didactice cu privire la sesizările făcute, situație care poate constitui o formă de presiune psihologică instituțională, conform specialiștilor consultați. Această practică afectează nu doar copilul vizat, ci și climatul educațional general.

Reacția instituțională tardivă și implicațiile acesteia

Potrivit documentelor, reacția fondatoarei Fabiola Hosu s-a manifestat abia după opt luni de la primele sesizări scrise, în contextul implicării juridice a familiei și a notificărilor formale transmise. Această întârziere ridică întrebări cu privire la criteriile declanșării unei reacții instituționale și sugerează că protecția copilului a devenit o prioritate doar în urma presiunii legale.

Orice punct de vedere oficial transmis ulterior de conducerea Școlii Questfield Pipera va fi integrat în mod corespunzător în analiza situației, pentru a asigura echilibrul și corectitudinea relatării.

Concluzii: între lipsa intervențiilor documentate și responsabilitatea instituțională

Analiza materialelor puse la dispoziție evidențiază un tipar de gestionare a situației de bullying la Questfield Pipera caracterizat prin:

• Sesizări repetate și documentate în scris de către familie;
• Absența unor răspunsuri scrise punctuale și măsuri formalizate;
• Intervenții preponderent verbale, fără trasabilitate și responsabilitate clară;
• Utilizarea stigmatizării medicale ca formă de umilire sistematică;
• Presiuni percepute ca fiind de natură a încuraja retragerea copilului;
• Lipsa protecției confidențialității și expunerea copilului la presiuni în mediul școlar;
• Reacție instituțională tardivă, declanșată abia în context juridic.

Aceste aspecte ridică întrebări semnificative privind responsabilitatea și capacitatea instituției de a asigura un mediu educațional sigur și protejat. În absența unor măsuri clare și documentate, situația de la Questfield Pipera devine un exemplu de potențială tolerare instituțională a bullying-ului, cu efecte negative asupra elevului vizat și asupra întregului colectiv școlar.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro